Prim ministrul israelian și președintele rus se vor întâlni la Soci, așa cum a anunțat un comunicat oficial al cabinetului din Ierusalim.
(În treacăt fie spus, la Moscova se află astăzi și „premierul” Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, a cărui vizită se va prelungi până joi).
De când, în septembrie 2015, Rusia a intrat în războiul din Siria, între Putin și Netanyahu a avut loc un dialog susținut, cu dese întâniri bilaterale și lungi convorbiri telefonice. În relația dintre cele două țări există și o importantă component militară – coordonare pe cerul Siriei, astfel încât raidurile aeriene ale Israelului, care împiedică livrarea de arme iraniene către Hizballah, să se desfășoare fără incidente (rușii au o înțelegere similară cu americanii pe spațiul aerian din nordul Siriei).
În urmă cu câteva zile, o delegație de înalți responsabili în domeniul securității, în frunte cu șeful Mosad, s-a deplasat la Washington pentru a le documenta omologilor americani faptul că Iranul și Hizballahul își consolidează influența în regiune, în apropierea Înălțimilor Golan, amenințând Israelul. Delegații s-ar fi așteptat să primească o asigurare, o declarație explicită, să afle care sunt planurile Statelor Unite în privința Siriei post-război. N-au obținut nimic din toate acestea. Discutând la întoarcerea din America, off the record, cu Ronen Bergman de la „Yedioth Ahronth”, membrii delegației au mărturisit că au remarcat „un fel de jenă și lipsa unei poziții clare din partea Administrației americane cu privire la viitorul acord și dezacordurile ce vor urma, la ce trebuie și ce n-ar trebui făcut în Siria, pentru a aduce liniștea în regiune”.
E explicabil de ce premierul Netanyahu e obligat să-și pună speranțele în singura putere care pare a controla lucrurile la fața locului, Federația Rusă, încercând să obțină garanția că Iranul, Hizballah și grupările teroriste șiite vor fi evacuate din regiune sau că măcar influența lor va fi restrânsă la teritoriul sirian, în perspectiva apropiatei păci.
Nu doar în ce privește Siria post-război, ci și în privința negocierilor israeliano-palestiniene, Administrația Trump nu și-a formulat încă un punct de vedere, ceea ce arată fie că regiunea a fost abandonată cu bună știință, fie responsabilii de la Washington nu sunt capabili de atenție distributivă (propriile probleme interne, Coreea de Nord, Afganistan, Venezuela etc.).